Apus de soare

  Fiecare persoana isi gaseste linistea intr-un lucru special ce pare ca il mangaie si il iubeste, ce ii da o stare de amnezie total ciudata.
  Cerul infinit si atingerea lina a culorilor calme detinute de soare imi incalzesc sufletul si ma duc departe de abisul in care traim. Un rac obosit merge incet pe nisipul moale, indreptandu-se usor spre albastrul cerului. Deschid ochii si zambesc. In fata ochilor vad o imagine ireala - imi vad copilaria: o mica fetita ce se plimba parca pe cer si cade brusc in golul nesfarsit. Nu ma pot misca si incep sa ma tarasc pe nisip incercand sa o prind pe copila. O raza de soare imi zambeste si imi spune sa ma calmez. Ma opresc si ma adancesc in firele aurii ce imi mangaie pielea si imi intind mana fortandu-ma sa ating marea, sa o simt pe iubita soarelui. Oh, cat as da sa pot vedea mingea de foc reflectata parca in ochii iubitei ca doi indragostiti ce se privesc si vad gingasia din privirile lor.
  Dintr-o data o umbra neagra ma zgarie pe spate - a venit noaptea. Cu ochii lacrimati adorm pe nisip, asteptand ziua de maine pentru a privi inca o data pana in ziua mortii apusul de soare..