Hrana.

Este atat de greu, stii, cand iti privesti temerile in fata sau le simti aproape de tine, parca pur si simplu sunt ca o rasuflare rece in ceafa ta. Si vrei sa le infrunti, asta e lucrul pe care l-ai face daca ai avea curaj.
Asta as face si eu cu cea mai mare temere a mea - tu. Nu am curajul sa te privesc in fata, nu am curajul sa ma apropii de tine sau sa iti spun ceva. Daca ar exista o lista plina de toate lucrurile de care vreau sa scap in viata mea tu ai fi in fruntea listei. Exista o legatura,care defapt este atat de inexista,care se afla doar in capul meu. As vrea sa ma uit la tine si sa iti spun "nu mai insemni nimic", dar nu pot. As presupune ca s-ar intampla asa : tu, acolo, eu, aici, noi, in acelasi loc, tu privindu-ma, eu lasand capul in jos, tu zambind, eu plangand si asta ar fi tot, asa ar incepe, asa s-ar termina si defapt n-ar exista nimic, cum probabil acum pentru tine nu a existat niciodata. Vreau sa te simt, vreau sa scap de aceasta foame disperata, vreau sa nu ma mai hranesc din amintiri. Traim intr-o lume plina de animale, toti disperati dupa hrana, dupa placerea de a trai, de a te bucura pentru tine si numai pentru tine. Sunt unul dintre animale. Te-as sfasia doar pentru a-ti avea sufletul, as vrea sa il am in mana, sa il simt, sa stiu ca esti din nou al meu, as face orice. In ochii mei se citeste doar disperare, disperarea pentru noi amintiri, pentru noi cum eram inainte.