Disperarea

Inima mea dispare pe culmile disperarii, trupul meu se pierde pe drumurile tristetii patate de sange, iar tu te plimbi usor de partea cealalta a acestei suburbii. Privesti inapoi, nu vezi nimic, vezi doar intuneric. Tip, cad, ma tarasc, mor, imi impreunez sangele cu celelalte trupuri sufocate de iubire. Tu dispari pe culmile vietii, fericirii, eu ma uit in sus si imi privesc amintirile. Cu o lacrima patata de sange te privesc in trecut, ne urmaresc evolutia, noi, ca un intreg. Asa frumos, privire inocenta, cu ochii sinceri si calmi ma certam cu Divinitatea sa mi te lase. Iubeai, visai, ma sarutai in fiecare secunda cu aceeasi putere, parea ca ai sacrificat 10 vieti sa ajungi doar la una, doar la viata mea. Dispareai pentru o secunda si ramaneai ore intregi. Ma atingeai cu grija si ma imbratisai si iti lasai inima sa actioneze cum vroia. Ma intorc in prezent si te caut cu privirea. Tu, ca un gand apari sa ma linistesti. Te urmaresc cu atentie, te analizez- ai ramas la fel. Incerc sa te ating, dar tu dispari pe vecie, iar eu imi strang pumnii la piept gandindu-ma la Eternitatea a doua suflete ce a fost pierduta din cauza ofrandei ce i-am oferit-o Nedreptatii, Intunericului.