Am avut momente cand chiar am crezut ca te iubesc si acum, cu acest caracter ce arata saracia sufletului tau, dar nu este vorba de tine din prezent, este vorba doar de trecut.
Ai ramas doar un om sters in toata omenirea, nu te pot deosebi de restul, esti doar o fiinta nesemnificativa.
Te-am iubit, am simtit asta din tot sufletul, te iubesc asa cum erai.
Aveai acea neliniste in voce, simteam ca te-am rupt din nemarginitul Cer. Te atingeam, ma sarutai incet, erai atent la orice detaliu. Aveai acele fragmente indelungate despre iubire si viata, vanai cu toata fiinta ta respectul si adorarea mea.
Te muscai usor de buza si aveai acei ochi infantili si plini de dragoste. Spuneai lucruri marete si le simteai.
Priveai in gol si te pierdeai, iti era frica sa ma privesti. Stiai sa ai grija de mine, erai atent la orice detaliu pentru a nu ma pierde. Aveai zambetul larg si nelinistit, ce contura frumusetea sufletului tau. Stiam ca te priveam din adancul inimii si erai tot ce voiam.
Nu mai sufar dupa tine, sufar dupa fiinta ce o puteam descoperi intr-o multime infinita de oameni.
Ma voi hrani din amintiri ca Soarele ce se hraneste din Mare si voi astepta asfintitul pentru un nou zambet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu